Ziua Internaţională a Limbii Arabe

Marţi, 18 decembrie 2012, Sala de Consiliu a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a găzduit celebrarea Zilei Internaţionale a Limbii Arabe, eveniment organizat de Secţia de Arabă şi ambasada Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, la care au participat membrii corpului diplomatic arab acreditat la Bucureşti şi ai diferitelor comunităţi arabe, actuali şi foşti studenţi, profesorii Secţiei de Arabă şi nu numai.

Limba arabă a fost declarată limbă oficială de lucru a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 18 decembrie 1973. În anul 2010, ONU a sărbătorit, pentru prima dată, Ziua Internaţională a Limbii Arabe ca o recunoaştere a contribuţiei acesteia la facilitarea dialogului dintre culturi şi civilizaţii diferite. Pentru a celebra această zi, 18 decembrie,  ambasada Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti a organizat, în colaborare cu Secţia de Arabă, un concurs de eseuri pentru studenţi cu tema „Frumoasa Românie merită vizitată”, câştigătorii fiind premiaţi cu această ocazie.

Festivitatea a debutat cu o scurtă trecere în revistă a evenimentului prezentată de lect. dr. Laura Sitaru care şi-a asumat şi rolul de moderatoare, şi a continuat cu discursul prof. dr. Liviu Franga, decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, care a subliniat rolul limbii arabe de a răspândi mesajul pe care cultura şi civilizaţia arabă îl transmit lumii contemporane, un mesaj în care domină ideea de pace şi dialog. Apoi, prof. dr. George Grigore, coordonatorul Secţiei de Arabă, după o alocuţiune în care a prezentat Secţia şi Centrul de Studii Arabe, precum şi  principalele lor realizări, i-a oferit Excelenţei Sale, domnului Yacoub Yosef Al-Hosani, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, o diplomă de gratitudine pentru sprijinul acordat promovării culturii şi limbii arabe în România, şi a prezentat cel de-al XII-lea număr al revistei Romano-Arabica. Excelenţa sa, domnul ambasador Yacub Yousif Al-Hosani a luat cuvântul vorbind despre însemnătatea acestei zile şi despre concursul organizat de ambasadă pentru a marca celebrarea  acesteia şi şi-a exprimat dorinţa de a propune un program cultural arab, în colaborare cu ambasadorii arabi acreditaţi la Bucureşti. Domnul Aurel Turbăceanu, arabist, diplomat de carieră, a subliniat calitatea relaţiilor diplomatice dintre ţările arabe şi România, precum şi contribuţia arabiştilor români şi a ambasadorilor arabi în dezvoltarea acestora.

Limba arabă a fost sărbătorită la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi printr-un program artistic în limba arabă, la care au participat studenţi şi masteranzi ai secţiei. Andreea Pădure, studentă în anul al III-lea, a interpretat un celebru cântec A‘tinī n-nāy wa ġanni, pe versurile poetului libanez Jubran Khalil Jubran, Gabriel Biţună, doctorand, colaborator al Secţiei de Arabă, a recitat al-Mu‘allaqa (Oda suspendată) a poetului preislamic Imru’ Al-Qays, iar Georgiana Focşineanu, studentă în anul al III-lea,  a recitat o poezie, creaţie proprie dedicată limbii arabe, cu toţi cucerind publicul prin interpretările lor de excepţie.  În încheierea programului artistic, Andra Dodiţă,  masterandă în anul al II-lea, după o alocuţiune în care a punctat impresiile sale legate de învăţarea limbii arabe, a predat ştafeta reprezentatului anului I, Ştefan Ionete.

Festivitatea a continuat cu decernarea premiilor pentru concursul de eseuri. Comisia constituită de ambasada Emiratelor Arabe Unite a decis acordarea premiului I Cătălinei Garofil, masterandă în anul I, în cadrul programului Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi. Premiul al II-lea a fost obţinut de Andreea Dumitrescu, iar premiul al III-lea, de Andreea Scoroja, ambele, studente în anul al III-lea.

Excelenţa Sa, domnul ambasador Yacub Yousif Al-Husani i-a oferit domnului prof. George Grigore un dar simbolic, macheta unei corăbii tradiţionale din Golful Arab – cunoscută sub numele de dāw.

Ceremonia s-a încheiat cu un cocktail oferit de ambasada Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, la Centrul de Studii Arabe.