Semnarea memorandumului de cooperare cu Universitatea Internațională AFRICA

Cu sprijinul E. S., d-l Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, însărcinat cu afaceri a.i., reprezentantul Republicii Sudan în România, prof. dr. George Grigore a efectuat, în perioada 17-22 mai 2014, o vizită la Universitatea Internațională Africa, din Khartoum, ca răspuns la invitația ce i-a fost adresată de rectorul acesteia, prof. dr. Kamal Mohamed Ebeid.

Vizita a avut ca scop principal semnarea unui memorandum de cooperare între Universitatea Internațională Africa și Universitatea din București cu privire la schimb de studenți și de profesori, organizarea unor colocvii, schimb de publicații etc. În baza acestui memorandum, studenții și profesorii de la Secția de Arabă din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, vor putea merge pentru studiu și documentare la Universitatea Africa, recunoscută internațional pentru programele sale de predare a limbii arabe nearabilor.

Pe parcursul vizitei, prof. dr. George Grigore s-a întâlnit cu decanii diverselor facultăți ale universității, cu care a discutat problematica predării limbii arabe, metodele folosite, tipurile de manuale etc. Cu acest prilej, i s-a oferit întreaga gama de manuale folosite în această universitate.

Pentru o mai bună cunoaștere, prof. dr. George Grigore a susținut două prelegeri, una la Universitatea Africa intitulată Perspective ale dialogului creștino-islamic, iar cealaltă la Universitatea din Khartoum, intitulată Studiile de arabistică din România. De asemenea, a fost invitat într-o serie de emisiuni la televiziunea Shuruq, la Radio Ummdurman, și a dat interviuri unor publicații precum Sudan Vision și al-Khartoum al-jadida.

La sfârșitul vizitei, a fost invitat de către asociația absolvenților sudanezi din România, la clubul acesteia, unde a răspuns unor întrebări referitoare la cunoașterea culturii arabe în România, la traducerile din arabă, cu precădere, la traducerea Coranului.

Pe tot parcursul vizitei sale la Khartoum, prof. dr. George Grigore s-a bucurat de sprijinul d-lui Dragoș-Mihai Șerbănescu, însărcinat cu afaceri a. i., reprezentantul României în Republica Sudan.

Despre semnarea memorandului, citiți aici: http://www.iua.edu.sd/ar/index.php?option=com_content&view=article&id=424:2014-05-21-08-57-28&catid=83:2013-04-26-19-36-27&Itemid=64