George Grigore – laureat al premiului „al-Quds”

Secretarul General al Uniunii Scriitorilor și Literaților Arabi, poetul emiratez Habib Alsayegh, a anunțat miercuri, 7 septembrie, laureații pe anul 2016. Premiul „al-Quds” (Ierusalim) a fost obținut de poetul kuweitian Khalifa al-Wugayan și, pentru prima dată în istoria acestei instituții, de un străin, în persoana lui George Grigore, profesor de limba arabă la Universitatea din București, pentru opera sa de promovare a valorilor literare arabe prin zeci de traduceri și studii critice.
grigfoto
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc la Alger, în luna februarie 2017, în deschiderea congresului Uniunii Scriitorilor și Literaților Arabi.
Premiul „al-Quds” este cea mai înaltă distincție oferită de Uniunea Scriitorilor și Literaților Arabi, organism  la care sunt afiliate toate uniunile de scriitori din țările vorbitoare de limbă arabă.