Daniela Chiru: „Influențe lingvistice din arabă în traducerile coranice al-jamiado-morisce” (teză de doctorat)

Pe data de 27 ianuarie 2016, în cadrul școlii doctorale „Limbi și identități culturale” Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, a avut loc ședința publică de susținere a tezei de doctorat intitulată Influencias lingvisticas del arabe en las traducciones coranicas al-jamiado-moriscas (Influențe lingvistice din arabă în traducerile coranice al-jamiado-morisce), teză elaborată de drd. Daniela Chiru, sub coordonarea științifică a prof. dr. Coman Lupu. Teza a fost susținută, cu succes la cote maxime, în fața unei comisii formată din prof. dr. Florica Bechet  (directorul școlii doctorale), prof. dr. Coman Lupu (coordonator științific, Universitatea din București), prof. dr. George Grigore (Universitatea din București), prof. dr. Luis Bernabe-Pons (Universitatea din Alicante, Spania),  conf. dr. Irina Vainovschi Mihai (Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București).

IMG_0247s

Din referatul prezentat de prof. dr. George Grigore reluăm câteva fragmente:

„În teza de faţă, intitulată Influențe lingvistice din arabă în traducerile coranice al-jamiado-morisce, autoarea, doamna Daniela-Corina Chiru, cu dublă specializare în limba arabă, respectiv, în limba spaniolă,  întreprinde o amplă şi documentată analiză a traducerilor textului coranic realizate în Peninsula Iberică, în mediul morisc.

Această teză se constituie într-un valoros document pentru studiile aljamiado-morisce, atingând aspecte ce țin de critica textuală, de lingvistică, de traductologie.   

IMG_0161

Prima etapă a acestui excurs se concentrează asupra datelor istorice privitoare la prezența arabo-islamică în Peninsula Iberică începând cu secolul al VIII-lea, odată cu cuceririle realizate de către nord-africanul Ṭāriq bin Ziyād, în 711, continuând cu perioada de înflorire a regatelor islamice, până la căderea ultimului dintre ele, regatul nasrid al Granadei în 1492, și evoluția populației morisce sau a ceea ce a mai rămas din ea având în vedere expulzările masive în perioada lui Filip al III-lea, între 1609-1611.  

IMG_0258

Morisco,  diminutiv de la moro „maur”, „arab” (ce vine la rândul său de la grecescul mavros„negru”, denumire dată de romani în sec. I î.H. populațiilor berbere din nordul Africii, preluată apoi ca denumire a musulmanilor din Andaluzia),  desemnează, în spaniolă, populația musulmană care a rămas în Spania după Reconquista, în vreme ce o parte masivă a acesteia se refugiase în nordul Africii, după căderea Granadei, ultimul bastion arabo-islamic în Peninsula Iberică, în 1492. 

IMG_0169

Moriscii sunt supusi unor convertiri forțate la creștinism între 1499 și 1539, sub amenințarea expulzării. Presiunea asupra lor de a se converti devine extrem de dură după revolta lor din regiunea Granadei în 1568. În pofida statutului lor de minoritari, garantat de catre Regii catolici in 1492, păstrarea identității lor devine din ce în ce mai problematică, având în vedere legile discriminatorii prin care li se interzice să-și practice religia, să-și păstreze tradițiile islamice, să vorbească sau să scrie și să citească în arabă (vezi decretul lui Filip al II-lea al Spaniei din 1567).

Atunci, în aceste condiții, apare aljamiado (o posibilă etimologie sugerată de unii cercetători ar fi de la cuvântul arab ‘ağamiyya „străină”), o limbă creolă, castiliano-arabă, a cărei scriere în caractere arabe – și chiar latine – era practicată în secret. Moriscii și-au tradus cărțile religioase în aljamiado pentru a putea transmite învățăturile islamice generațiilor viitoare.

După prezentarea textelor coranice morisce pe care își va baza analiza, candidata purcede la o reevaluare a acestora, identificând o altă filiație a lor și anume lectura transmisă pe linia Warš ‘an Nāfi‘, și nu pe linia Ḥafṣ ‘an ‘Āṣim așa cum indicaseră cercetătorii anteriori, precum Lopez-Morillas și Kontzi. Identificarea corectă a lecturii care stă la bază textelor coranice morisce, și care are o influență considerabilă asupra interpretării și traducerii lor, explică unele concluzii discutabile puse în circulație de  cei doi. Această contribuție se constituie, așadar,  într-un reper fundamental pentru cei ce se vor apleca de acum încolo asupra acestor texte.

Analiza lingvistică întreprinsă de Daniela Chiru asupra manuscriselor coranice morisce se structurează pe mai multe paliere, punând în evidență atât caracteristici arhaice și dialectale ale idiomului castilian folosit, cât și caracteristici ale arabei andaluze cu puțin timp înainte de dispariția acesteia din Peninsula Iberică.

În ceea ce privește castiliana folosită, autoarea reliefează anumite trăsături arhaice și dialectale – și anume, influențe aragoneze – la nivel fonetic, precum și la nivel morfo-sintactic. 

Plecând de la ideea că aceste manuscrise pot oferi informații prețioase cu privire la fonetica arabei andaluze, care în ciuda a ceea ce s-ar putea crede, are încă aspecte neelucidate sau incomplet elucidate, autoarea, după o inventariere minuţioasă a cuvintelor arabe păstrate în aceste texte – în special cuvinte cu o semnificație specific islamică – reușește să schițeze atât o descriere a consoanelor, pe baza textelor în grafie arabă, dar și a vocalelor pe baza textelor în grafie latină.

Pe lângă analiza datelor oferite de texte morisce care au mai fost studiate, sub diverse aspecte, autoarea aduce o contribuție de o mare importanță pentru studiile de acest gen prin transcrierea și analiza a două manuscrise coranice încă needitate, inventariate sub denumirile RESC/37M.2 și RESC/101D.2. Trebuie subliniat aici că o astfel de întreprindere necesită cunoștințe solide atât de spaniolă, în diversele ei faze, cât și de arabă, clasică și dialectală, la care se adaugă o profundă cunoaștere a textului coranic și a posibilităților de interpretare și de traducere, cu precădere, în mediile arabo-islamice din Peninsula Iberică”.