Burse

Studenţii secţiei pot obţine burse de studiu în ţări arabe precum Egipt, Siria, Iordania, Maroc, Tunisia,  Algeria oferite prin Agenţia de Credite şi Burse de Studiu din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Aceste burse permit studenţilor să urmeze atât cursuri de vară cât şi programe de licenţă, masterat sau doctorat. Bursele se obţin în urma concursurilor organizate de agenţie care presupun alcătuirea unui dosar şi un interviu.

De asemenea, începând cu anul universitar 2010-2011 secţia participă la programul Erasmus, studenţii beneficiind de stagii la Universitatea din Cádiz, unde pot urma cursuri în domeniul arabisticii precum literatura arabă din nordul Africii, literatură arabă andaluză, civilizaţie andaluză, manuscrise arabe din Magreb şi Andaluzia sau dialect marocan.

Comments are closed.