Licenţă

Norme de redactare

Proiecte de diplomă (licenţă) şi disertaţii de masterat

Pentru evitarea problemelor de tehnoredactare, vă rugăm să respectaţi parametrii tehnici indicaţi mai jos.

Va rugăm, de asemenea, să consultati Ghidul impotriva plagiatului si Ce este plagiatul.

1. Margini, spaţiu între rânduri, corp de literă:

– formatul paginii: A4

– margini (top, bottom, left, right): 2.5 cm (0.98 inches)

– colontitlu (header) şi coloncifru (footer): header: 0, footer: 0

– distanţa între rânduri: 1 ½  (inclusiv la note şi la bibliografie)

– corp de literă (font) în titluri: 14 – Times New Roman (TNR), drept, bold

– corp de literă (font) în subtitluri: 13 – Times New Roman, drept, bold

– corp de literă (font) în corpul textului: 12 – Times New Roman, drept

– corp de literă (font) în note şi în bibliografie: 11 – Times New Roman, drept

Un proiect de diplomă (licenţă) trebuie să aibă în jur de 35 de pagini (incluzând bibliografia, dar fără anexe), dacă este pe lingvistică (arabă literară sau dialecte arabe), şi în jur de 50 de pagini (incluzând bibliografia, dar fără anexe), dacă este pe literatură, cultură, civilizaţie.

O lucrare de disertaţie pentru masterat trebuie să aibă 45-50 de pagini (incluzând bibliografia, dar fără anexe).

2. Cuvintele în limbi străine:

Puneţi cuvintele în alte limbi decât cea de redactare a textului (adică româna) în italice. Pentru notarea arabei în alfabet latin veţi primi o listă cu indicaţii.

3. Notele:

Folosiţi doar comanda de footnotes. Nu apelaţi decât la note explicative. Trimiterile bibliografice se vor face în text.

4. Citatele:

Citatele care presupun mai puţin de trei rânduri vor fi incluse în corpul textului (12 TNR) şi semnalate prin ghilimele („…”). Citatele mai lungi de trei rânduri vor fi redate cu corp 11 (TNR) şi cu retragere de 2 cm stânga, dar fără ghilimele. În toate cazurile, nu uitaţi să menţionaţi sursa acestora.

Intervenţiile autorului lucrării în citat vor fi semnalate prin paranteze drepte: […], [sic] etc.

5. Părţile constitutive ale textului:

Dacă doriţi să recurgeţi la subsecţiuni în interiorul textului, folosiţi sistemul zecimal (1. ; 1.1 ; 1.1.1  //  2.1. ; 2.2. etc.)

6. Limba de redactare:

Lucrările vor fi redactate în limba română, cu respectarea convenţiilor ortografice şi de editare specifice.

7.Foaia de titlu:

Foaia de titlu va respecta următorul format:

Numele instituţiei (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Secţia de Arabă) (TNR 14)

Titlul lucrării (TNR 16)

Prenumele şi numele autorului,  coordonatorului (TNR 12)

8. Trimiterile bibliografice:

Trimiterile bibliografice vor fi inserate în text, între paranteze rotunde, sub forma (numele autorului, an: pagină / pagini; ex.: Firănescu, 2003: 14). Dacă citaţi mai multe lucrări ale aceluiaşi autor, apărute în acelaşi an, acestea vor fi diferenţiate prin adăugarea unei litere la anul apariţiei lucrării (nu uitaţi să faceţi acest lucru şi la bibliografie, adică Firănescu, 2003a: 23). Pentru citatele din Coran se va menţiona: (Coran, XXV: 10), unde cifra romană indică numărul surei, iar cea arabă, numărul versetului).

9. Bibliografia:

Listarea se face alfabetic, după numele autorului, şi cronologic (dacă citaţi mai multe lucrări ale aceluiaşi autor, menţionaţi-le în ordinea apariţiei lor, de la cea mai veche la cea mai recentă). Nu uitaţi să diferenţiaţi lucrările aceluiaşi autor, apărute în acelaşi an, prin adăugarea unei litere la anul apariţiei, conform specificaţiei de mai sus. Apăsaţi pe tasta enter la fiecare intrare nouă, recurgând şi la comanda specială de paragraf de tipul hanging.

Ca principiu general, volumele (cărţi sau periodice) se redau în italice, iar părţile constitutive ale acestora (articole, studii etc.), în caractere drepte şi între ghilimele.

Informaţiile suplimentare privind lucrarea menţionată (editor, traducător etc.) se furnizează în limba de redactare a textului, adică româna; la fel şi informaţiile privitoare la locul apariţiei lucrării (dacă lucrarea este apărută la Cairo, se va scrie Cairo şi nu Al-Qāhira).

9a. Monografii, dicţionare, cu unul sau mai mulţi autori:

Sitaru, Laura. 2009. Gândirea politică arabă. Iaşi: Polirom.

Wehr, Hans.1990. A Dictionary of Modern Written Arabic (editor: J. Milton Cowan). Londra: MacDonald & Evans Ltd.

Al-Ġāzālī, Abū-Hāmid. 2001. Tahāfutu t-tahāfuti. Beirut: Al-‘Asriyya.

Stam, Robert & Sandy Flitterman-Lewis. 1992. New Vocabularies in Film Semiotics. Structuralism, post-structuralism and beyond. Londra/New York: Routledge.

9b. Culegeri, antologii, ediţii cu unul sau mai mulţi editori:

Lewis, Bernard (editor). 1976. The World of Islam. Londra: Thames & Hudson Ltd..

Gambier, Yves & Henrik Gottlieb (editori). 2001. Oriental Landscapes. Amsterdam: John Benjamins.

În cazul lucrărilor cu mai mult de trei autori sau editori, va fi menţionat doar primul dintre ei, urmat de indicaţia et al.

9c. Numere tematice ale unor periodice:

Mason, Ian (editor).1999. Dialogue Interpreting. Manchester: St Jerome. Special issue of The Translator 5 (2).

9d. Articole

9d1. Articole, studii, contribuţii la volume colective:

Mion, Giuliano. 2008. „Il giordalestinese”. Durand, Olivier & Angela Daiana Langone (editori). 1978. Il filo di seta. Roma: Aracne. 145-172. [145-172 reprezintă paginile extreme ale articolului]

Lory, Pierre. 1998. „Développement historique de la magie en terre d’islam”. Jean Servier (coordonator). 1998. Dictionnaire critique de l’ésotérisme. Paris : Presses Universitaires de France. 765-789.

9d2. Articole în periodice:

Palva, Heikki. 1969. „Balgāwi Arabic”. Studia Orientalia 4 (2). 1-15.

9e. Lucrări de referinţă fără autor menţionat.

***. 2000. Coranul (traducere: George Grigore). Bucureşti: Kriterion.

9f. Traduceri de texte:

Hitti, Philip. 2008. Istoria arabilor (traducere: Irina Vainovski Mihai). Bucureşti: ALL.

10. Surse în format electronic:

Burce, Kaya. 2007. „The Role of Bilingualism in Translation Activity”. Translation Journal. http://accurapid.com/journal/39bilingual.htm (consultat pe  data de 25.09.2009).

Reguli de transcriere a textelor arabe în alfabetul latin

Modul de transcriere a fiecărui fonem în parte este cel stabilit în manualul Limba arabă – pronunţie şi scriere, de George Grigore, apărut la Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

ex. vocala lungă aā, consoana fricativă interdentală surdă – t, africata prepalatală sonoră – ğ etc.

La baza transcrierii unui text sau pasaj în limba arabă în alfabetul latin stă următorul principiu: transcrierea trebuie să redea toate fenomenele fonetice atestate de scrierea arabă vocalizată conform normelor actuale. Aplicarea acestui principiu are următoarele consecinţe:

a) asimilarea consoanei l din articolul hotărât de către consoanele „solare” va fi redată în transcriere prin substituirea consoanei l cu consoana solară cu care începe cuvântul transcris.

ex. ar-rağulu, at-tiğāratu, aš-šarikatu, az-zamanu, an-nāsu.

b) vocalele care urmează o „hamza de legătură” se notează, la început de enunţ, neprecedate de semnul folosit pentru transcrierea consoanei hamza (stopul glotal).

ex. al-mudīru fī maktabihi; irtafacati l-’ascāru.

c) vocalele care urmează o „hamza de legătură” în interiorul enunţului nu se notează.

ex. dā l-mabnā kabīrun; samictu anna abāka štarā sayyāratan ğadīdatan; iltaqaytu bihi bacda ntiqālihi ilā manzilihi l-ğadīdi.

d) vocala lungă a este marcată în transcriere ca lungă, chiar şi în cuvintele în care, conform ortografiei arabe, nu este notată cu litera alif, dar este marcată ca lungă în vocalizare:

ex. dā, dālika, lākin etc.

e) transcrierea nu redă fenomenele fonetice neatestate de scrierea arabă vocalizată; astfel,  o vocală lungă de la finalul unui cuvânt care, urmată de de un cuvânt care începe cu o „hamza de legătură”, se scurtează devenind centrul unei silabe închise, este marcată în transcriere ca vocală lungă, având în vedere că scurtarea ei nu este atestată de scrierea arabă vocalizată.

ex. anā fī l-madrasati, sāfarnā ilā l-ğazā’iri, ištarā l-muhandisu sayyāratan.

-se notează folosind comanda suprascript din programul Word:

a) tanwīn-ul (împreună cu vocala care îl precede, atunci când aceasta are calitatea de desinenţă cazuală sau când rezultă din contragerea a două vocale dintre care una este desinenţă cazuală, cum este cazul numelor care se termină în tanwīn kasra).

ex. baytun, baytan, baytin, madrasatun, madrasatan, madrasatin, baqā’un, baqā’an, baqā’in, cālin, ğārin, muštarin etc.

b) tanwīn-ul (fără vocala care îl precede, atunci când aceasta nu are calitatea de desinenţă cazuală, la numele care nu au flexiune cazuală aparentă).

ex. mabnan, multaqan, mustašfan etc.

c) vocala care i se adaugă unui cuvânt care se termină în consoană pentru a compensa afereza vocalei care urmează o „hamza de legătură”.

ex. qara’ati t-tilmīdatu kitāban cani l-’adabi l-carabiyyi stacārathu mina l-maktabati.

Comments are closed.