Araba la Târgul Educației – 2014

În perioada 10-11 aprilie 2014, a avut loc Târgul Educaţiei, eveniment organizat anual de Universitatea din Bucureşti, care se constituie în principalul mijloc de promovare a ofertei educaţionale a facultăţilor în rândul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a.
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a avut mai multe standuri la care au fost prezentate numeroasele departamente (de orientale, romanice, clasice, slave, germanice etc.) care o alcătuiesc.
Standul Departamentului de Limbi și Literaturi Orientale și-a desfășurat activitatea sub  îndrumarea asist. drd. Gabriel Bițună, de la Secția de Arabă, și a prof. dr. Manucher Joukar, de la Secția de Persană. Ajutați de studenți de la secțiile Departamentului – arabă, chineză, coreeană, hindi, japoneză, persană și turcă –, ei au oferit publicului vizitator informații privind admiterea, programa de studiu, perspectivele de angajare la absolvire. Pentru scurt timp, a fost prezent la stand și prof. dr. George Grigore care a răspuns întrebărilor unor tineri din Orientul Mijlociu, care vor să-și continue studiile la Secția de Arabă a Universității din București.

This entry was posted in Activităţi, Media. Bookmark the permalink.

Comments are closed.